February 24, 2021

Repornim baschetul românesc alături de Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria

Într-un moment în care juniorii simt nevoia de a intra in normalitate, iar cluburile de baschet nădăjduiesc că relansarea competițiilor le va readuce pe linia de plutire sau măcar le va oferi timp, un ajutor important vine din partea unui brand responsabil și solidar în această perioadă.

Răspunzând afirmativ proiectului pe care l-am inițiat și prezentat, Regina Maria, Reteaua privata de sanatate oferă baschetului românesc o pasă decisivă, pentru ca juniorii României să fie prezenți acolo unde le stau inima și visurile: pe teren.

Primele 4000 de teste RT-PCR vor fi oferite baschetului românesc la un preț preferențial de pe piață – 200 lei/pers. Acestea vor susține participarea copiilor în competiții și pentru a le da o mână de ajutor cluburilor dar, mai ales, familiilor care au cheltuieli uriașe de acoperit pentru ca juniorii să continue să facă ceea ce iubesc.

Încă din momentul în care Federația Română de Baschet a anunțat reînceperea Campionatelor Naționale de juniori din luna martie, mi-am pus mai multe semne de întrebare. Unele ca părinte, altele ca om de baschet.

De la U13 la U18, 244 echipe s-au înscris în competiții, din 41 orașe. Înseamnă un număr de aproximativ 2900 copii.
Discutând cu o mulțime de antrenori și manageri de cluburi, mi-a fost confirmată ipoteza că cei mai mulți s-au înscris și apoi au așteptat stabilirea și comunicarea protocoalelor de participare, sperând, în primul rând, în omologarea testelor rapide pentru a reduce din cheltuieli și a unor subvenții din partea FRB.

În condițiile în care problema testelor RT-PCR – singurele omologate de Minister și de Federație – este extrem de sensibilă (costuri, programări etc.), am definit un proiect și i-am abordat pe partenerii de la Regina Maria, alături de care am colaborat excelent și cu alte ocazii.

Astfel, am obținut deja 4000 de teste la cel mai mic preț din piață și acum îmi doresc să atrag și alte companii importante pentru a duce și mai mult în jos costul unui test.

O fac ca părinte și ca om de baschet. Nu consider că am nevoie de o funcție în Federație pentru a face ceva încă de pe acum. Acum este momentul să acționăm împreună și aceasta este direcția pe care mi-aș dori să pot poziționa Federația Română de Baschet în viitor. Mai aproape de business, mai aproape de cluburi, de copii și de familiile acestora.

Prin parteneriatul cu Regina Maria, am demonstrat că sistemul medical privat înțelege importanța practicării sportului de către tineri și că sunt companii importante care își cunosc și își asumă rolul social, fiind gata să sprijine proiecte cu sens și cu ecou în sănătate. Mai ales în aceste vremuri dificile. Iar baschetul are talia de fi ascultat și potențialul de a fi susținut.

Pentru a beneficia de oferta de 200lei/test, cluburile de junior trebuie doar sa se inscrie pe platforma de mai jos și să programeze testarea echipelor într-unul din centrele Regina Maria din întreaga tara.
Sunt Virgil Stănescu și cred în baschetul românesc.

Distribuie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top